L-i-t-e-r-e.
Cuvântul îmi e Călăuză, îndreptar în viață.
Am admirat mereu propozițiile, simple sau complexe, care trebuiesc citite o dată sau recitite pentru a putea fi înțelese, pentru a ajunge la substanță.
Paragrafele mi-au dat mereu motive să mă analizez, fie personal, fie din punct de vedere al scriitorului care se găsește în mine.
Capitolele îmi sunt motivul evitări somnului sau a ridicări din pat… ”încă un capitol și mă pun la somn”, ”încă un capitol și mă duc la sală”.
Cărțile, aici am vrut să ajung.
Cărțile îmi sunt terapie. Ele mă opresc din stresul zilnic, mă relaxează, mă ajută să mă dezvolt.
Pot spune că citesc de când mă știu. Nu am multe amintiri cu mine din copilărie, dar de prin adolescență, îmi amintesc cum fugeam de la ore și mă duceam în biblioteca școlii, răsfoiam și citeam. Îmi amintesc și un moment în care profesoara de română din liceu, mi-a spus să nu mai citesc la ora ei, să fiu atentă la ce studiem. Citeam ce îmi cădea în mână. Nu pot spune că aveam de unde să aleg sau că cineva îmi recomanda mereu cele mai bune cărți, dar citeam.
Nu am avut multe activități în copilărie, fiind o fire introvertită, dar niciodată nu m-am plictisit. La noi în casă, nu puteai vorbi de plictiseală fără să primești o ceartă bună, era începută de multe ori cu ”nu ai ceva de citit/învățat?”. Nu am detestat niciodată această trimitere a mamei spre bibliotecă, mereu am luat-o ca pe un sfat înțelept.
De ceva timp, am început să citesc zilnic, crezând că puțin cu puțin se adună; și s-a adunat. Multe sau puține cărți citite până astăzi, depinde la ce te raportezi, m-au făcut să mă dezvolt și să nu mă simt atât de singură în momente de maximă singurătate; C.S. Lewis scria atât de frumos și adevărat:
Citim ca să știm că nu suntem singuri.
În anul 2022, când toată informația este la un click distanță, e bine uneori să ne distanțăm și să ne căutăm informația în surse mai credibile, iar relaxarea în lucruri din care avem ceva de învățat. Întotdeauna ne plângem că nu avem timp, de ce nu ne-am relaxa învățând ceva?!
Cititul este ca o dietă, nu vezi rezultate în fiecare zi, dar și când începi să vezi rezultate, nu mai vrei să te oprești. Nu am susținut niciodată că toată lumea ar trebui să citească, dar cred că toată lumea ar trebui, să încerce măcar pentru 30 de zile, să citească zilnic.
Oricât am încercat să găsesc un argument împotriva cititului, nu l-am găsit (exceptând citirea unor cărți care încurajează gândirea radicală).
Dacă nu-ți place să citești înseamnă că nu ți-ai găsit cartea potrivită.
J.K. Rowling
Personal, cititul m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să gândesc mai profund, să înțeleg că nu totul se rezumă la mine. M-a ajutat să fiu mai creativă și să înțeleg reacțiile oamenilor la lucrurile care se întâmplă în jurul lor. În momentul în care sunt stresată, luând o carte în mână, am reușit să mă detașez și să mă bucur de o pauză.
Lucrând în gastronomie, mereu căutam cărți care să mă ajute să mă dezvolt în acest domeniu. Însă, seară de seară, tot cărțile, de diferite feluri, au fost cele care m-au ajutat să mă detasez și să mă relaxez.
În viața omului secolului XXI, cărțile ar trebui să fie la loc de cinste.
Capitole. Paragrafe. Propoziții. Totul se rezumă la cuvinte. Cuvinte formate din litere. Litere care pot forma cuvinte. Cuvinte care fie îl zidesc pe cel de lângă tine, fie îl dărâmă.
Cred că mereu m-a fascinat alfabetul, un lucru învățat de la o vârstă oarecum fragedă, ne călăuzește atât de frumos prin viață.
Să-l folosim cu folos.
Blogger – File de suflet

